Bonjour, Paris! #comewithmetoParis

08:23


                  Dacă mi-ar fi spus cineva acum câțiva ani că voi avea atât de multe oportunități, probabil i-aș fi râs în față cu nonșalanță și i-aș fi sugerat un duș rece. Acum.. să lămurim, oportunitățile mele nu se ridică la așteptările universale: nu am câștigat la loto și nici nu-mi cad darurile din cer. Tot ce fac este să mă bucur din plin de ce am. Încet, încet vreau să învăț să nu mai cer, ci să învăț să păstrez ceea ce am deja. Era și o vorbă: ”nemulțumitului i se ia darul”. Dat fiind faptul că eu încă sunt un copil, mintea mea se bifurcă în toate părțile, iar tentațiile sunt mari: vreau și eu ce are ăla și vreau și eu să fiu ca el. Dar câteodată nu-mi dau seama că sunt mai bogată decât credeam și, în esență, n-aș avea nevoie de nimic. Nu am o viață perfectă și nici nu mi-aș dori-o. Ca în cântec, am o viață perfect imperfectă.

Fuga la Paris, așa cum mi-ar plăcea să-i spun, într-o perioadă în care stresul examenului de bacalaureat mă încearcă, a fost un moment de reverie într-un oraș al viselor. Inițial, călătoria a debutat într-un ritm haotic, însă mi-am reglat lista și am apucat să văd cam tot ce îmi propusesem.
În prima zi am ajuns pe la prânz, ne-am lăsat bagajele și ne-am plimbat. Am stat în cartierul Montmartre, lângă Sacre Coeur. Cu franceza mea deosebită, ce se învârte în jurul a ”parce que, parce que” eram un deliciu. Ceea ce mi-a plăcut cel mai mult este că la baza fiecărui bloc, în zona unde se formează o piațetă, există numeroase cafenele în care poți sta liniștit să te bucuri de un café espresso. Însă nu asta mi s-a părut neobișnuit. Cafenelele au ieșire spre bulevard, unde există câteva mese rotunde de-a lungul trotuarului, iar scaunele sunt puse unul lângă altul, ca la cinema. Astfel, nu numai că savurezi o cafea bună împreună cu cineva drag, dar vă și uitați împreună spre lumea care trece fără ca unul din voi să își întoarcă gâtul. ”Uite-l și p-ăla cum s-a îmbrăcat. Da, da, ăla de vis a vis.”

         În prima zi am văzut Sacre Coeur. O biserică superbă, situată pe o colină, ce te provoacă să urci pe cele 299 de trepte. Mai oprindu-te într-o parte, în timp ce îi admiri pe sportivii ce urcă și coboară în lung și în lat de dimineață, mai gâfâind puțin în timp ce te sprijini cu o mână de barele din mijloc, când ajungi, peisajul este inedit. 





Ne-am îndreptat spre Catedrala Notre-Dame, pe care îmi doresc s-o văd încă de când am văzut desenul cu ”Cocoșatul de la Notre-Dame” acum ceva ani buni. Este superbă, impunătoare, grandioasă, o capodoperă. Este inimaginabil cum a putut fi construită în secolele XII-XIV. După ce am stat la o coadă imensă, dar care a mers relativ repede, am vizitat-o, iar mai apoi ne-am îndreptat spre casă, nu înainte să trecem pe lângă grădina din spatele catedralei, care era plină de pomi înfloriți. Cred că vă puteți imagina întreaga atmosferă: mirosul îmbietor și soarele ce își lua la revedere, mângâind Sena.





Am prins o vreme bună, deși prima zi mi s-a părut mult prea friguroasă față de cum mă așteptam să fie, dar a fost acceptabil, de aceea ținuta mea este una cât se poate de lejeră: o cămașă oversized neagră din catifea, iar pantalonii la fel de largi. Asta ca să nu se vadă câtă pizza am mâncat. Iar piesa de rezistență, au fost, evident, sandalele Mara by Mineli, cu perle cusute manual ce întruchipează simboluri maramureșene. 















You Might Also Like

2 comentarii