• I L I N C A M U N T E A N U B L O G •

         N-am avut niciodată o față curată, netedă, fără pete sau fără puncte, iar dacă mă contraziceți, atunci înseamnă că fondul de ten chiar își face treaba bine. Mereu am vrut să îmi acopăr imperfecțiunile, să am acea față abia scoasă din Photoshop și să nu las pe nimeni să vadă ce se ascunde de fapt în spatele machiajului. WRONG. Cam așa gândea o copilă de 16-17 ani. Bine.. că acum oi fi eu vreun mare adult la 18. Anyway, acum ar trebui să urmeze cuvinte sofisticate și pompoase despre cum să te iubești pe tine, cum să te accepți și să fii ceea ce ești tu de fapt, dar o să fiu cât de scurtă pot pentru că știu că știți astfel de discursuri moralizatoare, iar dacă lemai spun și eu, deja dați click pe X-ul de sus. Ei bine da, iubește-te pe tine pentru că ești frumoasă, pentru că ești unică! Pentru că frumusețea nu stă doar în fața aceea mată, cu umbre și lumini, cu iluzii și efecte, 

frumusețea stă de fapt în ridurile și expresiile faciale pe care le faci atunci când zâmbești, stă de fapt în pistruii de pe nas, în roșeața din obraji și cearcănele adânci de la stresul pe care-l înduri. 

Am simțit să scriu asta înaintea unui review al unui produs de machiaj pentru că nu vreau să-ți dau sfaturi despre cum să devii frumoasă, când ești deja.

Mă machiez de trei ani (la modul, fond de ten, pudră și tot tacâmul) și în tot acest timp am învățat să îmi ascund imperfecțiunile prin cel mai simplu mod: corectare și acoperire. Ca să vă dau un exemplu, vara trecută nu a fost prea pașnică cu tenul meu și m-a lăsat cu o acnee juvenilă tare frumoasă. Așa am dus-o până in iarnă, când a dispărut complet în urma tratamentelor dermatologice și ceva schimbări prin alimentație. Dar să știți că încă n-am încheiat socotelile cu ciocolata. M-am machiat tot timpul, dar nu am mai pus așa mult accent. Un truc foarte bun pe care trebuie să-l știți este că nu fondul de ten vă ajută cât vă ajută corectorul. Multă lume care are probleme cu tenul tinde să își caute fonduri de ten cu acoperire uriașă, cu o textură groasă și cu culori cât mai opace posibile, când de fapt treaba e atât de simplă: doar zona cu pricina are nevoie de acoperire, în rest, de ce să sufere și pielea care a rezistat în fața problemelor?  Așadar, eu foloseam un fond de ten cu acoperire foarte mică pe restul feței, iar pe puncte/coșuri/pete foloseam doar un punct de corector verde pentru a ascunde roșeața si peste aplicam un corector cu o acoperire medie spre mare (adică M.A.C Pro Longwear, pe care îl luam de când mi-l aplicam sub ochi) și astfel nimeni n-a văzut nimic. Sau poate au mai văzut când mă duceam la pâine. Ei și ce dacă. 

Noua paletă de la Maybelline conține două corectoare, două concealere și două iluminatoare și vine în 2 nuanțe: Light și Medium. Paleta este dintr-un plastic negru, așa cum maybelline ne-a obișnuit, pe față având acea parte transparentă, iar pe spate are instrucțiunile de utilizare. De asemenea, paleta vine și cu o pensulă cu două capete, una plată cu care aplicați produsul și cealalta ceva mai pufoasă pentru a-l estompa, astfel încât să intre bine în piele și să nu existe vreo linie de demarcație.

Astfel, paleta este 3 în 1 și este foarte versatilă, putând astfel să vă acoperiți punctele/petele, să vă ascundeți cearcănele și să vă iluminați tenul.

O prima impresie este că are o textură foarte cremoasă, se iau ușor pe pensula care vine în paletă și nuanțele sunt destul de pigmentate, după cum urmează în poza de mai jos. Mă așteptam să fie ceva mai consistente, să fie greoaie și să se întindă greu (prima mea paletă de corectoare a fost în acest fel), dar aceasta chiar m-a surprins plăcut.

   Dar cum o folosim?

Primul pas este hidratarea. Niciodată nu aplicați vreun produs pe față până când nu vă pregătiți tenul, indiferent de numărul acestora! Eu am folosit o cremă hidratantă pentru tenul predispus la acnee și am așteptat câteva clipe pentru ca aceasta să intre foarte bine în piele și să devină ușor lipicioasă, acest lucru însemnând că prinde mult mai bine fondul de ten și astfel îi crește rezistența. (click aici)

Prima nuanță pe care am folosit-o a fost cea VERDE, pentru a-mi neutraliza zonele obișnuite cu roșeață (cum ar fi baza nasului) sau coșurile/petele puternic pigmentate/rozaceea etc. Per ansamblu, verdele neutralizează orice nuanță de roșu/roz, așadar îl aplicați oriunde aveți astfel de situații și estompați bine, fie cu pensula care vine în paletă, fie cu degetul, până când verdele acoperă toată zona cu pricina. Eu am aplicat și un strat foarte subțire de pudră să fiu sigură că am fixat corectorul.

A doua nuanță este cea galbenă, cu care vă puteți acoperi cearcănele cu pigment rece, cele violet-vineții, sau alte semne, pete/vene de aceleași nuanțe și procedați asemenea primului pas. 

De ce aceste culori?

Toată această treabă a culorilor merge de fapt pe teoria culorilor, și-anume acea roată pe care am învățat-o încă din școala generală. Așadar poți să îți corectezi toate imperfecțiunile în funcție de subtonul acestora, după cum urmează: 

sursa imagine http://www.fashiondex.ro/wp-content/uploads/2016/08/cerc-cromatic.jpg 

Verdele neutralizează roșul, galbenul neutralizează movul, roșul neutralizează albastrul ș.a. 

După ce am estompat toate aspectele, urmează să vă aplicați un strat de fond de ten. Eu am aplicat vestitul meu Vichy Dermablend 3D, pentru ten cu probleme și am acoperit prin mișcări de tapotare, folosindu-mă de o pensulă de buffing, zonele corectate.

Următorul pas este aplicarea concealer-ului, care se află pe rândul din mijloc. Eu am folosit mai mult prima nuanță care s-a potrivit destul de bine tenului meu. Am aplicat-o doar pe cearcăne, dar dacă este nevoie și simțiți că primul pas n-a avut efect, puteți veni cu concealerul și peste zonele cu probleme.

Am avut grijă să setez totul cu pudră! Orice produs cremos aplicat pe față trebuie setat cu pudră pentru a ține cât mai mult, pentru a ajuta produsul să rămână pe loc și să nu se strângă în liniile fine ale feței. 

Ultimul pas a fost iluminarea, folosindu-mă de cele două nuanțe de champagne de pe ultimul rând, pe care le-am combinat și le-am aplicat în colțul intern al ochiului, pe arcada sprâncenelor și pe arcul lui cupidon. Opțional, puteți să aplicați iluminatorul și pe cel mai înalt punct al obrazului, mergând înspre tâmple, sau chiar și pe vârful și puntea nasului. 

Voila!

         Această paletă de la Maybelline este acum my go to. Eu am tenul gras, gras, gras, gras, cel mai gras de pe această planetă, și devine uleios cât ai spune ”brânză”. 

     M-am machiat de la ora 12 și am ajuns acasă la ora 20, iar fondul de ten arăta foarte bine, fără să-l mai fi ajustat în acel interval. Într-adevăr, corectorul din jurul ochilor s-a strâns foarte puțin în liniile fine, însă după câteva zile când m-am machiat și am urmat din nou pașii de mai sus, am avut grijă să mă mai pudrez așa cum obișnuiesc în timpul zilei (cred că de două ori am scos pudra într-un interval de mai bine de opt ore) și astfel nu am mai avut nimic strâns în jurul cearcănelor. Când trebuie să plec la liceu, machiajul meu este unul foarte simplu, redus la 4-5 produse și nu am timp de dimineață să mă mai corectez cu culori, dar concealerul chiar îmi va fi de folos zilnic.

Puteți testa paleta de corectoare Maybelline Master Camo în rețeaua de magazine Auchan, Carrefour și DM, iar online este  disponibilă pe site-ul Emag . Prețul acesteia este de 50 de lei (cam în jurul acestei sume se învârte, s-ar putea să varieze și în funcție de magazin)

Voi ați încercat această paletă?

                 A doua zi la Paris a fost ceva mai liniștită. De abia de acum am început să vedem așa cum ne-am propus Parisul. La o primă impresie, Parisul mi se pare cel mai stilat oraș, însă și cel mai murdar. Și nu vorbesc de mizeria care se face în general prin anumite cartiere, ci chiar de mizeria din fața Turnului Eiffel sau chiar de pe Champs-Elysees. Bine.. sunt și cârcotașă, dar vreau să vă spun exact la ce să vă așteptați. 

               În cea de-a doua zi am vizitat Muzeul Luvru de dimineață, care este o splendoare. Intrarea se face prin piramida principală, cea mare din mijloc, în fața căreia era o coadă de 100 de persoane. Deși pare un număr surprinzător, a mers destul de repede, deoarece aceasta era doar coada de la control. Când intri, în față ai pur si simplu niște scări rulante ce te duc jos, de unde ai mai multe oportunități: fie te îndrepți către casa de bilete pentru a avea acces către muzeul în sine, fie te duceai către galerii, de unde puteai să achiziționezi câteva suveniruri sau te puteai duce înspre zona dedicată marilor case de modă. Pentru început, am luat biletele, iar dacă ai sub 25 de ani, intrarea este gratuită, ceea ce m-a încântat teribil, intrarea era 15 euro. Apoi primul lucru pe care trebuie să-l faci este să îți iei o hartă de la casă. Ceva ce eu nu am făcut, evident. Mintea mea sclipitoare s-a gândit că poate există ceva indicii, ceva hărți sau monitoare care să arate unde mă aflu, ca la Ikea. Da, da. Absolut nimic. Când intri, te găsești în fața unor scări care duc spre o cale bifurcată, iar pe primul perete găsești o legendă mare pe care scrie fiecare temă corespunzătoare etajului. Stânga sau dreapta? Ideea principală pe care o aveam de ceva timp era că voiam s-o văd pe Mona Lisa în carne, culori și ramă și toată ziua precedentă am fost chitită cu ”Mona Lisa, Mona Lisa”. Ba chiar mă încerca și talentul cu melodia aceea veche, ”Gioconda se mărită/ e nuntă-n cartier/ dar cine e alesul/ rămâne un mister/ lalalalai”. Dar am spus s-o luam cronologic. Cum s-o văd pe Mona Lisa, secolul XVII, dacă n-am văzut Antichitatea? Așa că ne-am îndreptat către subsol, unde am văzut câteva covoare/vase/bijuterii persane, apoi ne-am îndreptat către Egipt, unde m-am holbat la sculpturile cu faraonii și nu puteam să nu-mi amintesc de desenul acela ”Tutenstein” și câte fun facts am învățat de acolo. Pe bune că desenele pe care le-am prins au fost foarte faine. După ce m-am învârtit ceva vreme, ne-am gândit să o luam pe scări și să ajungem spre partea destinată pictorilor italieni, iar mai apoi francezi, unde m-am oprit bineînțeles la tablourile lui Claude Monet. După trei ore de plimbat în lung și lat, am dat totuși și de Mona Lisa, în toată splendoarea ei. De fapt.. m-am luat după mulțime. Unde puteau fi cele mai multe persoane decât la Mona Lisa? În sfârșit ceva deștept. Am încercat să mă lupt, să ajung în față, să-i fac măcar o poza cum se cade, s-o prind pe toată suprafața camerei de la aparatul foto, însă nu am putut. Noroc că-s înaltă.

               Concluzionând partea cu Luvrul, muzeul acesta are cele mai frumoase încăperi pe care le-am văzut vreodată. Dacă atunci când am fost la Viena, încăperile din Schönbrunn m-au lăsat cu gura căscată, apăi astea m-au lăsat fără gură direct. 

               Am luat-o ușor pe jos, îndreptându-ne spre vestitul Champs Elysees și nu puteam să nu mă opresc la Sephora. Și în București ritualul e asemănător. Intru în Sephora să văd dacă toate produsele sunt la locul lor. Adică pe românește, nu cumpăr nimic, dar eu tot intru. Uitându-mă la standul Anastasiei Beverly Hills, am zărit-o pe Andreea Ali. Dacă nu știți cine e, ei bine, Andreea este make-up artist și locuiește în Paris, este româncă și îi urmăresc de mult timp videoclipurile/tutorialele pe Youtube. Și să nu uit să vă spun că are cea mai caldă voce pe care am întâlnit-o vreodată, pe lângă faptul că e mega frumoasă și talentată. How not to love her? 

               Ne-am plimbat pe Champs Elysees până am ajuns în dreptul Arcului de Triumf, iar de acolo ne-am continuat drumul până la Turnul Eiffel.. and I fell in love. Am descoperit și o străduță care ducea spre parcul din fața turnului, care îl privea dintr-o perspectivă laterală, și nu m-am putut abține să nu îmi pun cizmele și să nu pozez acolo.

           Turnul Eiffel mi-a transmis un sentiment atât de bun, încât îl priveam și inconștient mi se închideau pleoapele, iar mintea mea zbura spre vise de mult uitate. Ne-am hotărât să și urcăm, așa că dăi și stai la altă coadă. Și de data aceasta, coada de la intrare a fost mic copil față de coada de la bilete. Am intrat pe la un picior de-al turnului și de acolo am așteptat liftul până ce am ajuns la etajul din mijloc. Am prins apusul la 115 metri, iar Parisul arăta delicat în nuanțe pale de roz și portocaliu, parcă l-aș fi știut de-o viață. Abia atunci mi-am dat seama de frumusețea lui, văzându-l mai de sus, simțindu-l mai aproape, văzându-i fiecare colțișor și formă, parcă neterminându-se.

Am purtat o cămașă albă, simplă, pe care am strâns-o la brâu cu un corset din dantela, iar în partea de jos am ales o fustă  din denim, lungă, însă tăiată pe straturi în față. Și ca să fie ținuta completă, am optat pentru niște cizme lungi, de catifea, bleumarin, tăiate în față de la Mineli Boutique, care au fost admirate. De dimineață vremea era destul de mohorâtă și nu știam ce să pun mai repede pe mine, dar când am trecut de ora prânzului, brusc a dat o căldură de gâfâială. Veșnica mea problemă cu vremea. 

Spre seară, am ajuns la hotel și am căzut lată. Am mers în fiecare zi câte 20.000 pași, ceea ce m-a rupt! Și sper că am dat jos feliile de pizza pe care le-am mâncat seară de seară. Speranța moare ultima.

                  Dacă mi-ar fi spus cineva acum câțiva ani că voi avea atât de multe oportunități, probabil i-aș fi râs în față cu nonșalanță și i-aș fi sugerat un duș rece. Acum.. să lămurim, oportunitățile mele nu se ridică la așteptările universale: nu am câștigat la loto și nici nu-mi cad darurile din cer. Tot ce fac este să mă bucur din plin de ce am. Încet, încet vreau să învăț să nu mai cer, ci să învăț să păstrez ceea ce am deja. Era și o vorbă: ”nemulțumitului i se ia darul”. Dat fiind faptul că eu încă sunt un copil, mintea mea se bifurcă în toate părțile, iar tentațiile sunt mari: vreau și eu ce are ăla și vreau și eu să fiu ca el. Dar câteodată nu-mi dau seama că sunt mai bogată decât credeam și, în esență, n-aș avea nevoie de nimic. Nu am o viață perfectă și nici nu mi-aș dori-o. Ca în cântec, am o viață perfect imperfectă.

Fuga la Paris, așa cum mi-ar plăcea să-i spun, într-o perioadă în care stresul examenului de bacalaureat mă încearcă, a fost un moment de reverie într-un oraș al viselor. Inițial, călătoria a debutat într-un ritm haotic, însă mi-am reglat lista și am apucat să văd cam tot ce îmi propusesem.

         În prima zi am văzut Sacre Coeur. O biserică superbă, situată pe o colină, ce te provoacă să urci pe cele 299 de trepte. Mai oprindu-te într-o parte, în timp ce îi admiri pe sportivii ce urcă și coboară în lung și în lat de dimineață, mai gâfâind puțin în timp ce te sprijini cu o mână de barele din mijloc, când ajungi, peisajul este inedit. 

Ne-am îndreptat spre Catedrala Notre-Dame, pe care îmi doresc s-o văd încă de când am văzut desenul cu ”Cocoșatul de la Notre-Dame” acum ceva ani buni. Este superbă, impunătoare, grandioasă, o capodoperă. Este inimaginabil cum a putut fi construită în secolele XII-XIV. După ce am stat la o coadă imensă, dar care a mers relativ repede, am vizitat-o, iar mai apoi ne-am îndreptat spre casă, nu înainte să trecem pe lângă grădina din spatele catedralei, care era plină de pomi înfloriți. Cred că vă puteți imagina întreaga atmosferă: mirosul îmbietor și soarele ce își lua la revedere, mângâind Sena.

Am prins o vreme bună, deși prima zi mi s-a părut mult prea friguroasă față de cum mă așteptam să fie, dar a fost acceptabil, de aceea ținuta mea este una cât se poate de lejeră: o cămașă oversized neagră din catifea, iar pantalonii la fel de largi. Asta ca să nu se vadă câtă pizza am mâncat. Iar piesa de rezistență, au fost, evident, sandalele Mara by Mineli, cu perle cusute manual ce întruchipează simboluri maramureșene.